Despre spaga si normalitate

Nu stiu cum se simt alti expati, dar cand vad scandaluri din categoria „spaga in scoli” sau „politicianul X, acuzat de coruptie”, eu ma simt oarecum fericita ca am plecat din Romania. Este un sentiment total absurd, o stare de usurare.

In Romania nu imi gaseam pacea si linistea sufleteasca, pentru ca prea multe lucruri din viata de zi cu zi functionau prost sau deloc.

Cand am auzit de treaba asta cu atentiile pentru invatatoare, m-am gandit la mama. Pentru ca a refuzat sa „sponsorizeze” diversi stimabili de la scoala cu o vehementa de admirat, mama avea abonament permanent la directiune. Mergea de fiecare data cand era chemata, Continuarea

Cresterea bilingva – anul trei

Sarbatorim in curand trei ani de cand dormim mai putin si de cand radem mai mult, trei ani superbi, de cand suntem parintii unui baietel.

Sarbatorim, de asemenea, trei ani de cand experimentam cresterea bilingva a piticului. Cateva ganduri despre aventura noastra, fiind intrebata deseori despre asta.

Despre noi

Relatie binationala (eu romanca, el austriac), traim in Austria. Vorbim germana (cu dialect austriac) de cand ne stim. Consortu’ se chinuie mult cu romana. Deja intelege conversatiile simple- medii si vorbeste putin. Stie sa-si comande o cafea si o friptura la restaurant, stie sa primeasca oaspeti si sa-i intrebe in romana daca vor cafea sau bere sau daca le e foame, somn, sete, frig, etc. Stie sa strige „copile, hai sa-ti dau pantalonii” si sa spuna „sfatosule!”. Si mai stie sa exclame: „Vaaaai, Sophie!” cand il tachinez. Continuarea

Dar tu de ce lucrezi?

De cand am devenit mama, am impresia ca uneori trebuie sa ma scuz ca indraznesc sa lucrez. Parca as fi in liceu si m-as ascunde in baie la scoala sa fumez o tigara, sa nu ma prinda directorul. Parca as fi traficanta de droguri. Parca as fi la o sedinta de AA din filmele americane

Salut. Eu sunt Sophie. I am a working mum. An entrepreneur.

Am trecut in revista cam toate experientele, de la priviri pline de mila si de simpatie, la replici gen „vai, dar copilul tau sufera cu siguranta„, la barfe „nu poti sa le ai pe toate, nu cred ca da randament la servici„, pana la statutul de „eroina”, de admiratie sau epitete gen feminista, emancipata.

It stopped being funny

Sunt socata ca rolul de mama este confundat cu singura vocatie din viata unei femei. Flash news, copilul meu este fericitul posesor a doua bucati de parinti: o mama si un tata. Continuarea

Despre regrete

La o petrecere foarte reusita, stam afara la un vin si o poveste. Parasesc pentru cateva clipe grupul, sun bona. Piticul dormea, noi eram linistiti. Ma intorc si comunic update-ul consortului. Persoana de langa noi ne aude.

Doamna 1: Pai voi aveti copil mic si mergeti la chefuri? Bravo voua!

Domnul 1: TU esti mama? Nu credeam.

Doamna 2: Bai D1, asta e si mama, si lucreaza, si-l mai suporta si pe asta’ (consortul).

Lumea rade in semn de apreciere. Eu ma simt stingherita. Niciodata nu m-am gandit ca e o mare realizare sa am copil si sa imi continui munca. Pentru noi, ca familie, a fost o decizie logica sa gasim solutii.

Doamna 1: Auzi draga, sa faci de toate. Eu m-am lasat influentata de sotul meu. Sunt medic, am crescut 3 fete si nu am profesat de 20 de ani. Iar el, el a facut cariera…  Continuarea

Sedinta cu parintii

Cand mi-am inceput cariera de mama care-si duce copilul la gradinita, aveam asa o banuiala ca va fi o experienta interesanta. Mama responsabila cum sunt, cu experienta in project management si editatul listelor „de facut”, si al listelor pentru listele de facut, ce sa mai, m-am documentat. Am gasit gradinita, copilul s-a simtit bine, am supravietuit fara traume etapa de adaptare, what can possibly go wrong?
Suntem invitati la sedinta cu parintii. Barbatul vietii mele se eschiveaza din start, dupa ce a absolvit prima sedinta ca singurul barbat intre 15 alte mame si s-a jurat ca nu mai face. „Draga, mergi tu, tu stii ce sa intrebi, tu stii cum sa vorbesti cu ele, eu stau cu asta’ micu acasa.”

SURPRIZA.

IMG_1159

Nu, nu eram la sedinta cu parintii. Eram intr-un atelier de creatie! Se numea Elternbastelnabend!, adica seara de lucru manual pentru parinti. Continuarea

Never give up on something that you love. Really?

Cred ca deja am ajuns la punctul de saturatie pentru sfaturile astea filozofice. Toti trainerii astia motivationali incep cu basme de genul „sa nu renunti niciodata la ce-ti place”, etc etc. Probabil ca suna bine si ca oamenii vor sa creada in asta, au nevoie de speranta, au nevoie de cineva care are incredere in ei.

Dar ce te faci cand copilul tau, total pe langa un subiect, nu vrea sa renunte la el? Ce te faci, ca parinte responsabil, sau ca prieten, sau ca membru al familiei, cand vezi ca omul ala efectiv NU are talent deloc.

Cine esti tu, sa te pui cu Ghandi? Sau cu Octavian Paler? Sau cu restul „Dumnezeilor” autoproclamati de pe Facebook?  Continuarea