Povestea unui model

L-am cunoscut pe A. intamplator, intr-un bar vienez. Asteptand sa-mi achit factura la bar dupa o seara cu fetele, m-a abordat un tip mult prea insistent, iar A. mi-a sarit in ajutor. Cheesy.

I-am multumit si am inceput o conversatie chiar foarte interesanta, pentru ca avea acea combinatie ideala de charisma, inteligenta, umor si un aspect fizic foarte placut. Toata discutia si tot interesul meu s-a dezumflat cand am aflat ca A. este model profesionist, venit in Viena pentru un fashion show pentru Versace. Cat de open minded pretind eu sa fiu, a fost greu sa calmez avalansa parerilor preconcepute.

A. era, totusi, foarte istet si m-a prins „Don’t judge me for being a model. I am also a pilot with an university degree„. Clar, ca nu ajungea un stereotip 😀  Continuarea

Anunțuri

Non-sense detox

Cred ca va intrebati de ce n-am mai scris.

Simplu: non-sense detox. Titlul rezuma foarte bine trairile mele din ultimele luni. Am inceput, dupa raceli si perioade obositoare la servici, sa fiu mult prea obosita, prea nemultumita, prea irascibila. Desi nu exteriorizam prea mult, simteam ca echilibrul meu obisnuit s-a pierdut, undeva intre cinci predari de proiecte si doua sesiuni de spalat haine.

A fost cam naspa, oameni buni. Acest echilibru (nu prea e armonios, dar este, pentru mine, un echilibru), conteaza atat de mult. Printre altele, pentru ca reprezinta, pe langa dragoste, cafea si ciocolata, un motor esential al creativitatii mele.

Dar creativitatea mea s-a blocat.

Nu mi-am dat seama instant… dar a fost o situatie care m-a „luminat” repede. Cum? Sa va povestesc:

O prietena imi da telefon sambata seara. Probleme mari, suferinta, drama, sfarsitul lumii. M-a rugat, printre lacrimi de crocodil, sa o ajut intr-o situatie legata de servici. Dupa ce am investit o jumatate de zi cu prietena in cauza si am gasit solutii, m-am bucurat ca am facut o fapta buna si ma pregateam de un film bun. NOT. Prietena m-a sunat, din nou, peste cateva ore, cu aceleasi lacrimi de crocodil, sa o mai ajut. Daca se poate, pe loc.

Atunci, mi-a ajuns. Eram obosita, mi-am sacrificat Sfanta Duminica, am oferit solutii (pro bono, se intelege), ca sa experimentez nesimtirea omului (adica sa mai stau vreo 5 ore noaptea, sa o mai indrum putin, ca ea plange si nu mai poate).

Prietena a trebuit sa accepte ca orice situatie care nu este de „viata si de moarte” poate sa astepte pana luni, ca o firma nu are probleme „subite” (ci se formeaza, in timp) si ca un consultant economic lucreaza de luni – vineri, pe un tarif orar. Ea spera un fel de magie alba intr-o duminica insorita, pe timpul si nervii mei.

Iar eu, eu m-am luminat brusc de ce mi-am pierdut zen-ul si feng shui-ul. Continuarea

Rasismul subtil

O concetateana plecata din copilarie din tara si stabilita in Germania a ajuns profesoara universitara.

Femeie de o inteligenta sclipitoare si de o frumusete incredibila.

Din pura intamplare, am nimerit la un curs de-al ei. Preda in engleza, vorbea cu un accent american foarte autentic, dar sunt momentele alea in viata, cand stii ca omul de langa tine e roman. Stii, chiar daca numele nu e romanesc, stii.

Eram studenta in vizita la facultatea respectiva, asa ca am intrebat si eu barfa in campus. Toti stiau ca profa e din America dar s-a stabilit in Germania de mult timp.

Am mai luat un curs la ea, deja ma simteam usor obsedata de intuitie si de curiozitate. Intr-o zi cu soare, am mers la ea in birou, sa o intreb ceva legat de curs, si cum politica usilor deschise functioneaza, m-a si primit.  Continuarea

Never give up on something that you love. Really?

Cred ca deja am ajuns la punctul de saturatie pentru sfaturile astea filozofice. Toti trainerii astia motivationali incep cu basme de genul „sa nu renunti niciodata la ce-ti place”, etc etc. Probabil ca suna bine si ca oamenii vor sa creada in asta, au nevoie de speranta, au nevoie de cineva care are incredere in ei.

Dar ce te faci cand copilul tau, total pe langa un subiect, nu vrea sa renunte la el? Ce te faci, ca parinte responsabil, sau ca prieten, sau ca membru al familiei, cand vezi ca omul ala efectiv NU are talent deloc.

Cine esti tu, sa te pui cu Ghandi? Sau cu Octavian Paler? Sau cu restul „Dumnezeilor” autoproclamati de pe Facebook?  Continuarea

The homeless guy on our front door

Am avut o zi foarte, foarte lunga si obositoare, mi-am vazut copilul doar o ora la pranz. Eram trista ca a adormit inainte sa ajung eu acasa, imi lipsea ritualul nostru de noapte buna. Totusi, spre consolarea mea, zilele astea sunt rare. Barbatul s-a ocupat de copil si mi-a spus la telefon ca ma asteapta cu cina calda si cu un vin bun.

Ma mir ca nu mergea lumina in fata casei. Merg sa vad de ce si dau de un miros oribil, puternic, greu de identificat. Mi-a intors stomacul pe dos, la propriu, dupa 30 de secunde in fata casei noastre. Era o combinatie de miros de ghena, transpiratie, bar infect… brrr…

Intuneric fiind, scot mobilul si incerc sa-l folosesc drept lanterna. Imi era frica, mi-a crescut pulsul Continuarea