Povestea unui model

L-am cunoscut pe A. intamplator, intr-un bar vienez. Asteptand sa-mi achit factura la bar dupa o seara cu fetele, m-a abordat un tip mult prea insistent, iar A. mi-a sarit in ajutor. Cheesy.

I-am multumit si am inceput o conversatie chiar foarte interesanta, pentru ca avea acea combinatie ideala de charisma, inteligenta, umor si un aspect fizic foarte placut. Toata discutia si tot interesul meu s-a dezumflat cand am aflat ca A. este model profesionist, venit in Viena pentru un fashion show pentru Versace. Cat de open minded pretind eu sa fiu, a fost greu sa calmez avalansa parerilor preconcepute.

A. era, totusi, foarte istet si m-a prins „Don’t judge me for being a model. I am also a pilot with an university degree„. Clar, ca nu ajungea un stereotip 😀  Continuarea

Despre spaga si normalitate

Nu stiu cum se simt alti expati, dar cand vad scandaluri din categoria „spaga in scoli” sau „politicianul X, acuzat de coruptie”, eu ma simt oarecum fericita ca am plecat din Romania. Este un sentiment total absurd, o stare de usurare.

In Romania nu imi gaseam pacea si linistea sufleteasca, pentru ca prea multe lucruri din viata de zi cu zi functionau prost sau deloc.

Cand am auzit de treaba asta cu atentiile pentru invatatoare, m-am gandit la mama. Pentru ca a refuzat sa „sponsorizeze” diversi stimabili de la scoala cu o vehementa de admirat, mama avea abonament permanent la directiune. Mergea de fiecare data cand era chemata, Continuarea

Cresterea bilingva – anul trei

Sarbatorim in curand trei ani de cand dormim mai putin si de cand radem mai mult, trei ani superbi, de cand suntem parintii unui baietel.

Sarbatorim, de asemenea, trei ani de cand experimentam cresterea bilingva a piticului. Cateva ganduri despre aventura noastra, fiind intrebata deseori despre asta.

Despre noi

Relatie binationala (eu romanca, el austriac), traim in Austria. Vorbim germana (cu dialect austriac) de cand ne stim. Consortu’ se chinuie mult cu romana. Deja intelege conversatiile simple- medii si vorbeste putin. Stie sa-si comande o cafea si o friptura la restaurant, stie sa primeasca oaspeti si sa-i intrebe in romana daca vor cafea sau bere sau daca le e foame, somn, sete, frig, etc. Stie sa strige „copile, hai sa-ti dau pantalonii” si sa spuna „sfatosule!”. Si mai stie sa exclame: „Vaaaai, Sophie!” cand il tachinez. Continuarea

Dar tu de ce lucrezi?

De cand am devenit mama, am impresia ca uneori trebuie sa ma scuz ca indraznesc sa lucrez. Parca as fi in liceu si m-as ascunde in baie la scoala sa fumez o tigara, sa nu ma prinda directorul. Parca as fi traficanta de droguri. Parca as fi la o sedinta de AA din filmele americane

Salut. Eu sunt Sophie. I am a working mum. An entrepreneur.

Am trecut in revista cam toate experientele, de la priviri pline de mila si de simpatie, la replici gen „vai, dar copilul tau sufera cu siguranta„, la barfe „nu poti sa le ai pe toate, nu cred ca da randament la servici„, pana la statutul de „eroina”, de admiratie sau epitete gen feminista, emancipata.

It stopped being funny

Sunt socata ca rolul de mama este confundat cu singura vocatie din viata unei femei. Flash news, copilul meu este fericitul posesor a doua bucati de parinti: o mama si un tata. Continuarea

Despre regrete

La o petrecere foarte reusita, stam afara la un vin si o poveste. Parasesc pentru cateva clipe grupul, sun bona. Piticul dormea, noi eram linistiti. Ma intorc si comunic update-ul consortului. Persoana de langa noi ne aude.

Doamna 1: Pai voi aveti copil mic si mergeti la chefuri? Bravo voua!

Domnul 1: TU esti mama? Nu credeam.

Doamna 2: Bai D1, asta e si mama, si lucreaza, si-l mai suporta si pe asta’ (consortul).

Lumea rade in semn de apreciere. Eu ma simt stingherita. Niciodata nu m-am gandit ca e o mare realizare sa am copil si sa imi continui munca. Pentru noi, ca familie, a fost o decizie logica sa gasim solutii.

Doamna 1: Auzi draga, sa faci de toate. Eu m-am lasat influentata de sotul meu. Sunt medic, am crescut 3 fete si nu am profesat de 20 de ani. Iar el, el a facut cariera…  Continuarea

Iubeste-ti jobul si succesul vine de la sine. NOT

Din seria „citate care suna bine si sunt intelese gresit/ gandite aiurea”, din seria miturilor urbane despre retetele de succes si fericire, retete universal valabile, din seria oamenilor care-mi pun rabdarea la incercare… 🙂

Evit sa intru in detalii despre semnificatia „succesului” si a „fericirii” pentru fiecare dintre noi. Plec de la premiza ca notiunile astea sunt diferite, pentru ca si oamenii sunt la fel de diferiti. Unii oameni si-au definit targeturile astea minutios, iar altii au nevoie de o faza de gasire de sine, pentru a afla incotro. Si mai sunt si cei care traiesc doar clipa. Cred ca fiecare optiune are farmecul ei. Continuarea

Never give up on something that you love. Really?

Cred ca deja am ajuns la punctul de saturatie pentru sfaturile astea filozofice. Toti trainerii astia motivationali incep cu basme de genul „sa nu renunti niciodata la ce-ti place”, etc etc. Probabil ca suna bine si ca oamenii vor sa creada in asta, au nevoie de speranta, au nevoie de cineva care are incredere in ei.

Dar ce te faci cand copilul tau, total pe langa un subiect, nu vrea sa renunte la el? Ce te faci, ca parinte responsabil, sau ca prieten, sau ca membru al familiei, cand vezi ca omul ala efectiv NU are talent deloc.

Cine esti tu, sa te pui cu Ghandi? Sau cu Octavian Paler? Sau cu restul „Dumnezeilor” autoproclamati de pe Facebook?  Continuarea