Cand veniti „acasa”?

Mi-e tare drag de mama cand ma intreaba daca venim acasa. As raspunde intr-o suflare „vin in 2-3 ore” si mi-as dori din tot sufletul sa fie asa de simplu.

Au trecut usor zece ani de cand am mai multe case. Zece ani de cand vanez obsedata zboruri ieftine pe ruta Viena – Cluj (si niciodata nu sunt ieftine). Zece ani de cand venitul meu acasa este un eveniment major pentru toata familia, discutat si planuit mai intensiv decat orice Craciun.

*

De fiecare data cand aterizeaza Taromul, ma invaluieste o senzatie de bine… Un fel de reintalnire cu frumusetea copilariei, cu lumea in care totul era in regula. Stiu ca mama si tata ne asteapta deja in aeroport de minim o ora, sa fie siguri ca sunt la timp. Copilu’ este in extaz ca il las sa fuga mai repede de la hala de bagaje spre bunici. (Aeroportul fiind foarte mic, vorbim de o distanta de cativa metri).

Sotul din dotare exerseaza constiincios vocabularul…repeta Servus, ce faci? si Bine v-am gasit. Uneori, il invat si chestii funny gen Eu sunt un ursuletz venit de pe alta planeta sau  Papusa, iesim la o savarina? sau Eu sunt un mafiot deghizat. Da bine, mai ales la control la pasapoarte 🙂

Despre soacre, cu dragoste

Prietenul R convoaca intalnire de urgenta la mine in birou, are neaparat nevoie de sfatul meu. Ma gandesc initial ca vrea ceva ajutor la un proiect. Cand vine momentul intalnirii, R. se aseaza la masa si incepe sa fumeze tigara dupa tigara… Astfel ca am in birou un barbat in toata firea cu palpitatii, pentru ca soacra-sa vrea sa se mute la ei… si el nu stie cum sa iasa din necaz.

Normal, nici eu n-as avea chef sa impart 4 camere (dintre care una birou) cu soacra. Nici 20 de camere, daca tot vorbim… Dar cum sa-i comunice R nevestei ca n-o suporta pe mama ei? Cum sa-i spuna, dupa atatia ani de casnicie, ca el este in extaz pentru ca ii despart 1300 de km…? Cum sa iasa basma curata?

Am inceput sa ma gandesc la soacrele prietenilor mei. A. este clar norocoasa si conduce detasat.

Mi-a dat liber. Pe Facebook!

Disclaimer: fara panica, n-am luat liber de la barbat (poate ca ma cunoaste prea bine si stie ca urmarile… in fine…:D).

***

Cand aud la adolescenti ca (nu mai) sunt impreuna si ca isi comunica informatia asta pe Facebook, imi vine sa rad. Si uite ca mi-a trecut amuzamentul, pentru ca am servit-o si eu, om doamna in toata firea.

Am luat liber de la o prietena. Pe F a c e b o o k.

#JeSuisCharlie #JeSuisAhmedMerabet

M-am gandit foarte mult daca vreau sa mai bag paie pe focul internetului cu un post despre #CharlieHebdo.

Am simtit nevoia sa scriu, citind pe net diverste comentarii stupide gen „pai francezii i-au provocat pe teroristi”. Comentariile astea vin de la aceiasi retarzi care spun ca femeia isi cere bataia sau ca un copil care nu stie ce-i aia palma la fund nu e copil… Surprinzator? Pentru mine, nu prea…

Alte pareri stupide condamna „islamul”. Pentru ca „Islamul” este asa o chestie universal valabila, un „fenomen”… Daca vorbim de Hitler, oare putem condamna „crestinismul”? Nu suntem toti oameni, inainte de toate?

In ultimele atentate de la Paris, un politist musulman a murit aparand dreptul jurnalistilor francezi la libertatea de exprimare. Flash news, asta inseamna: inclusiv dreptul lor de a face misto de profetul lui.

Imi place de noi

Eu sunt cam apolitică de felul meu. Am plecat din Romania de zece ani… De atunci, am doua „case”.
Ma simt excelent in Austria, mi-am găsit locul. Am cumpărat o casa, intr-o comunitate simpatica. Avem prieteni, ne știe brutarul, hotelierul, șeful de restaurant… Ma simt acasă.
De asemenea, ma bucur nespus când ajung acasă la mama cu familia mea. Ii arat copilului unde am mers la școala, la gradinita. Brutarul nu ma mai stie, ca e „nou”. Dar unii șefi de restaurante, da… 🙂 si acolo, tot acasa ma simt.
Ce legătura are asta cu alegerile? Pai imi pasa.

Unul dintre bărbații vieții mele

L-am cunoscut in studenție, intr-o situație de disperare absoluta. A fost dragoste la prima vedere. Mi-a umplut sufletul de bucurie in câteva ore, asa cum nici unul înaintea lui nu a reușit.

Ne-am privit, ne-am zâmbit si ne-am înțeles de minune.

Este printre putinii bărbați din viața mea care ma cunoaște foarte, foarte bine. Știe cum imi beau cafeaua, ce

Lately

Va multumesc din suflet pentru fiecare mesaj si gand bun. Sunt surprinsa si foarte impresionata ca blogul meu „traieste” prin voi, chiar daca eu n-am prea fost prin peisaj.

In ultimele luni, am facut multe, multe „chestii”. De exemplu:

Am construit imperii

Duminica, am terminat cateva vile cu gradini si piscine, o statie de benzina si trei blocuri de apartamente. Cand am vrut sa facem niste garaje, ni s-au terminat piesele de Lego.

Am castigat un premiu

Premiul parintilor care pot sa calce pe piese de lego fara sa injure si/ sau sa planga. De 3 ori consecutiv. A patra oara…

Am salvat omenirea

Pentru ca am depistat din timp niste pete pe camasa, inainte ca EL sa mearga la birou; pentru ca am gasit tricoul preferat, fara de care nu poate odrasla la gradinita; pentru ca am cumparat destul vin, sa avem cand vin musafirii.

Luxury moments 

Cum ar fi: odrasla nu se mai trezeste noaptea, mai deloc –> somn linistit. Cel putin 15 minute pentru mine, zilnic. Ordine in inbox (finally!).

Ultra luxury moments 

Quality time. Quality people. Special moments.

Am plans 

Am depasit situatii ultra naspa, probabil printre cele mai dureroase din viata mea. Dintr-o data, am deschis ochii si am vazut niste Oameni deosebiti, luptand alaturi de mine. Fara sa le cer ajutorul, fara sa nimic. This is how unconditional love and friendship feels like.

Am ras 

Pentru ca si chestiile de kko trec. Si daca nu trec, tot am ras printre randuri.

Am fost mandra de mine 

Am gasit, in sfarsit, my favourite nail polish. N-am incercat decat vreo suta de variatiuni in ultimii 15 ani. But I DID IT!

And now I’m back. Hello 🙂

Povestea unui model

L-am cunoscut pe A. intamplator, intr-un bar vienez. Asteptand sa-mi achit factura la bar dupa o seara cu fetele, m-a abordat un tip mult prea insistent, iar A. mi-a sarit in ajutor. Cheesy.

I-am multumit si am inceput o conversatie chiar foarte interesanta, pentru ca avea acea combinatie ideala de charisma, inteligenta, umor si un aspect fizic foarte placut. Toata discutia si tot interesul meu s-a dezumflat cand am aflat ca A. este model profesionist, venit in Viena pentru un fashion show pentru Versace. Cat de open minded pretind eu sa fiu, a fost greu sa calmez avalansa parerilor preconcepute.

A. era, totusi, foarte istet si m-a prins „Don’t judge me for being a model. I am also a pilot with an university degree„. Clar, ca nu ajungea un stereotip 😀 

Nunta la tara in Austria

Pentru ca sunt intrebata, deseori, cum sunt „nuntile afara”, va povestesc despre cateva nunti la care am participat.

Incep seria cu nunta in provincie, printre preferatele mele. Undeva, in Austria, aproape de un oras mai mare, intr-un sat cu aproximativ 200  de suflete si un peisaj ca-n pozele de revista.

Mirii: ea s-a nascut in zona si a cumparat casa in tinerete. Lucreaza in oras, un job cu multa responsabilitate intr-o firma renumita. L-a cunoscut pe el, au avut o relatie la distanta. A cerut-o si s-au mutat in satul idilic, visand la o oaza de liniste dupa zilele stresante la servici. In schimb, au gasit nu doar liniste, ci si o comunitate de oameni total diferiti fata de ei, dar deosebit de primitori. Imi povestea, deseori, ca ma intelege foarte bine ca si „expat”, pentru ca si el este o „vinitura” in acel sat.

Nunta

Ne asteptam la o petrecere foarte „down to earth”, adica o nunta simpla si frumoasa, la tara. Am dat de o atmosfera de sarbatoare, deloc simandicoasa, dar atat de plina de dragoste si fericire. Atitudinea asta relaxata si bunul gust au contribuit la punerea in evidenta a esentialului: oamenii si dragostea. N-a fost nimic prea mult, prea strident, prea obositor, prea oricum.

Non-sense detox

Cred ca va intrebati de ce n-am mai scris.

Simplu: non-sense detox. Titlul rezuma foarte bine trairile mele din ultimele luni. Am inceput, dupa raceli si perioade obositoare la servici, sa fiu mult prea obosita, prea nemultumita, prea irascibila. Desi nu exteriorizam prea mult, simteam ca echilibrul meu obisnuit s-a pierdut, undeva intre cinci predari de proiecte si doua sesiuni de spalat haine.

A fost cam naspa, oameni buni. Acest echilibru (nu prea e armonios, dar este, pentru mine, un echilibru), conteaza atat de mult. Printre altele, pentru ca reprezinta, pe langa dragoste, cafea si ciocolata, un motor esential al creativitatii mele.

Dar creativitatea mea s-a blocat.

Nu mi-am dat seama instant… dar a fost o situatie care m-a „luminat” repede. Cum? Sa va povestesc:

O prietena imi da telefon sambata seara. Probleme mari, suferinta, drama, sfarsitul lumii. M-a rugat, printre lacrimi de crocodil, sa o ajut intr-o situatie legata de servici. Dupa ce am investit o jumatate de zi cu prietena in cauza si am gasit solutii, m-am bucurat ca am facut o fapta buna si ma pregateam de un film bun. NOT. Prietena m-a sunat, din nou, peste cateva ore, cu aceleasi lacrimi de crocodil, sa o mai ajut. Daca se poate, pe loc.

Atunci, mi-a ajuns. Eram obosita, mi-am sacrificat Sfanta Duminica, am oferit solutii (pro bono, se intelege), ca sa experimentez nesimtirea omului (adica sa mai stau vreo 5 ore noaptea, sa o mai indrum putin, ca ea plange si nu mai poate).

Prietena a trebuit sa accepte ca orice situatie care nu este de „viata si de moarte” poate sa astepte pana luni, ca o firma nu are probleme „subite” (ci se formeaza, in timp) si ca un consultant economic lucreaza de luni – vineri, pe un tarif orar. Ea spera un fel de magie alba intr-o duminica insorita, pe timpul si nervii mei.

Iar eu, eu m-am luminat brusc de ce mi-am pierdut zen-ul si feng shui-ul.